Consiliul Local Sector 6 a aprobat proiectul tehnic și indicatorii tehnico-economici pentru reamenajarea tronsonului Lujerului – Valea Cascadelor de pe Bulevardul Iuliu Maniu, una dintre cele mai circulate artere din vestul Capitalei.
Proiectul vizează o intervenție urbană pe o lungime de 2,3 kilometri și o suprafață de peste 55.000 de metri pătrați, administrația locală susținând că obiectivul este transformarea bulevardului într-un spațiu mai sigur, mai verde și mai bine adaptat tuturor tipurilor de mobilitate urbană.
Potrivit documentației aprobate, benzile de circulație vor include o linie dedicată transportului public, iar parcările vor fi reorganizate pentru eliberarea trotuarelor și creșterea siguranței pietonale.
Proiectul mai prevede amenajarea a 2.237 de metri de piste pentru biciclete și a 3.760 de metri de trasee pietonale, precum și extinderea spațiilor verzi, plantarea de arbori și crearea unor zone de relaxare.
În cadrul investiției vor fi amenajate 92 de locuri pentru parcarea bicicletelor, iar șapte stații STB vor fi modernizate și accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, vor fi create locuri de parcare dedicate persoanelor cu dizabilități și stații de încărcare pentru vehicule electrice.
Un element central al proiectului îl reprezintă transformarea aleii centrale într-un spațiu comun destinat pietonilor, bicicliștilor și accesului auto ocazional, cu scopul reducerii conflictelor din trafic și al reorganizării circulației.
„Iuliu Maniu intră într-o nouă etapă. Îl transformăm dintr-un bulevard sufocat de spații folosite haotic într-un coridor urban modern, mai verde, mai sigur și mai prietenos cu oamenii”, a declarat primarul Sectorului 6, Paul Moldovan.
Valoarea totală a investiției este estimată la 37,5 milioane de lei fără TVA, dintre care 26,44 milioane de lei reprezintă lucrările de construcții și montaj.
Administrația locală susține că proiectul face parte din strategia de dezvoltare urbană a Sectorului 6, axată pe mobilitate durabilă, extinderea spațiilor verzi și modernizarea infrastructurii publice.


