Burduja anunţă că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în CGMB dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o dezbatere electorală.

„Din punctul nostru de vedere, toţi candidaţii ar trebui să participe la dezbateri deschise şi transparente. În atare condiţii, îi urăm succes domnului Nicuşor Dan să formeze majoritatea, probabil cu PSD sau alte forţe politice, dacă – Doamne fereşte – dânsul va câştiga un nou mandat. Consider că există întrebări pertinente de la bucureşteni, de la colegii mei, de la toţi oamenii care sunt interesaţi de viitorul oraşului cu privire la modul în care au fost cheltuite sumele din bugetul Primăriei Generale, modul în care s-au atribuit contracte, modul în care a fost atribuită mentenanţa la Arena Naţională, modul în care au fost gestionate resursele umane în Primărie şi patru ani de zile în care nu a existat nicio reorganizare, modul în care a fost gestionată, în general, activitatea Primăriei”, a spus Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei.

El a menţionat că liderul grupului PNL din Consiliul General va depune o adresă în care Nicuşor Dan va fi informat asupra acestor aspecte.

„Nu putem avea o relaţie de colaborare cu cineva care refuză dialogul exact în momentul în care acesta contează pentru bucureşteni şi pentru democraţie. Considerăm că atitudinea dumneavoastră este profund jignitoare la adresa PNL, a votanţilor liberali şi a tuturor bucureştenilor, drept pentru care nu puteţi pretinde vreo formă de colaborare cu PNL după data de 9 iunie, atât timp cât refuzaţi o dezbatere de bun simţ, ca un gest de respect faţă de alegători, exact aşa cum susţineaţi dumneavoastră în 2012, când candidaţi la această funcţie'”, este mesajul transmis edilului general de către PNL, scrie Agerpres.

Pe 17 mai, Nicuşor Dan a precizat că nu doreşte să participe la o dezbatere electorală „unu la unu” cu contracandidatul său de la PNL, Sebastian Burduja, în speranţa că va avea o colaborare cu liberalii după alegerile din 9 iunie.

Pe data de 26 mai, edilul general a arătat că va lua decizie în ce priveşte participarea la o dezbatere electorală după ce va primi rezultatele unui sondaj de opinie.

„Mai aştept să iasă un sondaj şi în funcţie de el…”, a precizat Nicuşor Dan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati