Bursa de la Bucureşti a câştigat 419 milioane de lei din capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 419,853 milioane de lei din capitalizare, respectiv 0,21%, însă valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 49,22%, în comparaţie cu săptămâna anterioară, scrie agenția de presă Agerpres.

Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 192,482 miliarde de lei, în perioada 31 mai – 4 iunie, de la 192,062 miliarde de lei consemnate săptămâna precedentă.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 95,889 milioane de lei, în această săptămână, în scădere de la 188,869 milioane de lei, în perioada 24 – 28 mai 2021.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost miercuri, 2 iunie, când s-au consemnat 31,648 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, luni, 31 mai, cu o valoare a tranzacţiilor de 14,931 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti şi în această săptămână, generând tranzacţii de 13,439 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 1,48%.

În top se mai află Fondul Proprietatea, cu schimburi de 13,084 milioane lei şi o creştere de 4,17% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmată de titlurile OMV Petrom, cu tranzacţii de 12,594 milioane de lei (0,75%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Mecanică Fină (+34,74%), Carbochim (+9,24%) şi Electroaparataj (+7,92%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Electrica. Acestea au înregistrat un declin de 7,29%, urmate de cele ale Uztel (-6%) şi ale Socep (-5,86%).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati