Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 2,5 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,21%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 31,34%, în comparaţie cu săptămâna anterioară, transmite Agerpres.
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 208,38 miliarde de lei, în perioada 15 – 19 mai 2023, în creştere de la 205,88 miliarde de lei, în perioada 8 – 12 mai 2023.
Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 144,06 milioane de lei, în scădere faţă de 209,83 milioane de lei, în săptămâna anterioară.
Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost luni, 15 mai, când s-a înregistrat un rulaj de 41,41 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, joi, 18 mai, cu o valoare a tranzacţiilor de 17,92 milioane de lei.
Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 12.290,04 puncte.
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 32,25 milioane de lei şi o creştere a preţului cu 2,90%.
În topul tranzacţiilor se mai află titlurile OMV Petrom, cu tranzacţii de 20,36 milioane de lei (2,82%) şi Nuclearelectrica cu 11,65 milioane de lei (4,11%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Carbochim (+73,78%), Conted (+31,62%) şi IAR Braşov (+28,92%).
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Comcm, cu un declin de 13,45%, urmate de cele ale Chimcomplex (-11,87%) şi ale societăţii Impact Developer & Contractor (-10,73%).