Bursa de la Bucureşti a pierdut aproape 4,7 miliarde de lei la capitalizare

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut peste 4,69 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 389,33 milioane de lei în comparaţie cu săptămâna anterioară, potrivit datelor publicate de BVB, consultate de Agerpres și citate de economica.net.

În săptămâna 22 – 26 ianuarie au fost doar patru şedinţe de tranzacţionare, data de 24 ianuarie fiind declarată zi liberă, faţă de cinci şedinţe în săptămâna 15 – 19 ianuarie 2024.

În perioada menţionată, capitalizarea bursieră a ajuns la 298,14 miliarde de lei, în scădere cu 1,5% faţă de valoarea de 302,83 miliarde de lei consemnată în intervalul anterior.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 610,07 milioane de lei în această săptămână, consemnând o creştere de aproape trei ori faţă de cele 220,74 milioane de lei înregistrate cu o săptămână în urmă.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost marţi, 23 ianuarie, când s-a înregistrat un rulaj de 272,67 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, joi, 25 ianuarie, cu o valoare a tranzacţiilor de 74,29 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de la Bucureşti – BET – a închis săptămâna la 15.126,22 puncte.

Acţiunile Hidroelectrica au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacţii de 269,38 milioane lei, însă acestea au înregistrat o scădere a preţului cu 6,49%.

În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Aquila Part Prod Com, cu tranzacţii de 101,92 milioane de lei (-5,12%) şi Banca Transilvania, cu 46,33 milioane de lei (-4,26%).

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile COMCM Constanţa (+14,95%), Antibiotice SA (+14,89%) şi cele ale Prefab SA (+14,19%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa, cu un declin de 28,85%, urmate de cele ale societăţii Armătura SA (-16,67%) şi cele ale SIF Hoteluri SA (-10,36%).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati