Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a anunțat pe Facebook, după ce bugetul instituției a fost aprobat în ședința de Consiliu Local, că a majorat cuantumul burselor școlare. Daniel Florea a precizat că în anul 2019 au fost 12.236 de elevi care au primit bursă.
”Au fost 573 de copii care au primit burse de performanță pentru participare la concursuri, olimpiade și alte competiții naționale. Lor le creștem bursa de la 400 de lei la 500 de lei. Am avut 721 de copii cu media 10. Și lor le creștem bursa de la 400 la 500 de lei”, a precizat Daniel Florea, pe Facebook.
Bursele copiilor cu medii cuprinse între 9,50 și 9,99 vor crește de la 250 la 300 de lei.
De asemenea, vor fi majorate și bursele pe care le primesc elevii cu medii cuprinse între 9.00 și 9,49, de la 150 la 250 de lei.
Cei care au medii cuprinse între 8,50 și 8,99 vor primi 200 de lei în loc de 150 lei.
În ceea ce privește bursele sociale bursa de studiu este de 150 de lei pentru cei care au media de peste 7,00 și cu venit mic.
Bursa de ajutor social pentru elevii care au media sub 7.00 este tot 150 de lei. În timp ce bursa de ajutor ocazional, de care beneficiază 44 de copii, ajunge tot la 150 de lei.
Toate aceste burse sociale se acordă numai dacă elevul are 10 la purtare și ele pot fi cumulate cu bursa de merit.
”Am mărit cuantumul burselor pentru că sper din toată inima să avem mai mulți copii cu note mai mari și mai mulți copii cu media 10 la purtare în 2020”, susține primarul Daniel Florea, pe pagina sa de Facebook.