Cadavrul unui bărbat dispărut a fost găsit lângă București

Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de procurorii din Bucureşti, fiind suspectat că l-a lovit pe un alt bărbat şi apoi l-a abandonat pe un teren viran. Victima a murit, cadavrul fiind găsit după aproximativ o lună.

Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei a fost sesizat, de către o structură din cadrul Poliției Sector 2, că pe parcursul unor investigații, cu privire la un bărbat dispărut, într-o locație au identificat anumite urme ce păreau a fi de sânge.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.

A fost efectuată cercetarea la fața locului, simultan fiind efectuate Investigații, potrivit StirileProTV.

”Din coroborarea tuturor datelor, pe un teren viran a fost descoperit un cadavrul unui bărbat, care a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

În baza probatoriului administrat a rezultat presupunerea rezonabilă că în urmă cu aproximativ o lună, persoana decedată ar fi avut un conflict cu un cunoscut al său, un bărbat de 53 de ani, iar acesta l-ar fi lovit și ulterior abandonat pe terenul viran.

Cel în cauză a fost depistat și audiat, procurorul criminalist dispunand reținerea sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati