Cadouri de sute de mii de euro, achiziționate de fosta conducere a Primăriei Sectorului 5. Pe listă, ciocolată din Belgia și celebrul pix Montegrappa

Fosta conducere a Primăriei Sectorului 5 a făcut cadouri profesorilor și elevilor în valoare totală de 36.425.172 lei, adică aproximativ 7,5 milioane de euro. Printre obiectele achiziționate se numără ciocolată din Franța și Belgia, celebrul pix Montegrappa, dar și o agendă care valorează aproape cât un televizor.

”În timp ce în Sectorul 5 sunt numeroase școli nefinalizate, încă în construcție, fără avize ISU, fără recepții făcute, cu o lipsă acută la buget pentru finanțarea acestora, cu comenzi date constructorilor fără a avea acoperire bugetară, fosta conducere a Primăriei Sectorului 5 a făcut cadouri profesorilor și elevilor în valoare totală de 36.425.172 lei, adică aproximativ 7,5 milioane de euro”, se arată într-un comunicat de presă.

Achiziția a fost făcută de către societatea Economat SRL la sfârșitul anului trecut. Primarul Sectorului 5, Cristian-Victor Piedone Popescu, spune că această sumă uriașă putea fi folosită pentru construirea unui spital, a unei școli sau a unor grădinițe sau creșe, nu pentru astfel de cadouri.

Ciocolată din Franța și Belgia pentru elevii Sectorului 5

Pentru elevi au fost achiziționate 14.500 de pachete, în valoare de 1.192 lei pachetul – fără TVA. Fiecare pachet conținea mai multe tipuri de dulciuri și ciocolată din Franța și Belgia. Factura pentru cadourile oferite elevilor se ridică la 14.767.200 lei.

”Nu este clar care au fost criteriile prin care s-au acordat aceste cadouri, având în vedere că în Sectorul 5 sunt aproximativ 26.000 de elevi, ceea ce înseamnă că doar parte dintre aceștia au primit pachetele respective”, arată sursa citată.

Societatea Economat SRL a știut numărul de elevi din Sectorul 5 atunci când a achiziționat tablete, nu și când a făcut achiziția de cadouri.

Pachet de aproape 1.000 de euro pentru profesorii din sector

Pentru profesori și cadre auxiliare au fost achiziționate 3.200 de pachete în valoare totală de 17.295.600 lei. Valoarea unui singur pachet a fost de 4.614,75 lei fără TVA și conținea celebrul pix Montegrappa, o agendă care valorează aproape cât un televizor și o cutie mică de bomboane.

Primarul Sectorului 5 Cristian-Victor Piedone Popescu a cerut returnarea facturilor menționate anterior, având în vedere că facturile înregistrate nu au fost însoțite și de documentația cu contracte, comenzi, avize de expediție, procese verbale sau oferte, arată sursa citată.

Achiziția ar fi fost făcută în baza unei Hotărâri ale Consiliului Local nr. 252/ 31.20.2019, în care se prevedea că, de fapt, cadourile reprezintă „produse necesare funcționării unor instituții publice/ societăți comerciale din subordinea Consiliului Local Sector 5, precum și de unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Sectorul 5 sau cu ocazia organizării unor evenimente culturale”, dar fără comandă scrisă de achiziție.

În acest moment, în stocul Primăriei Sectorului 5 mai există peste 100 de pachete destinate profesorilor, adică pachete în valoare de peste 100.000 de euro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati