Câini și fotbal: Licitație de tricouri, de Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân. Banii merg la animalele din adăposturi

Protecția Animalelor Ilfov organizează joi, 4 aprilie, de la ora 19.30, un eveniment caritabil la Muzeul Fotbalului București.

„Scoatem la licitație 13 tricouri semnate de jucători din Liga 1, precum Darius Olaru, Cristi Săpunaru, Mario Camora, Alexandru Cicâldău, Dennis Politic. Vorbim de tricouri de joc, originale. În plus, vom avea și tricoul lui Florin Niță, dar și o minge de la Dinamo, la fel, semnată de echipă. Va fi un eveniment de socializare, vom vorbi despre animale, despre nevoile lor, despre posibilitatea adopției. Vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați! Intrarea e liberă și gratuită”, a declarat Hilde Tudora, director Protecția Animalelor Ilfov.

Protecția Animalelor Ilfov a mai organizat o licitație lunile trecute. O minge semnată de foștii internaţionali Basarab Panduru, Aurel Țicleanu, Cristi Pulhac, Marius Baciu şi Constantin Zotta, fost arbitru FIFA, s-a vândut cu 3.000 de lei.

Evenimentul „Fotbal&Câini” este organizat cu sprijinul Muzeul Fotbalului București, Ligii Profesioniste de Fotbal, în colaborare cu Protecția Animalelor Sector 1 și Humane World for Animals.

În aceeași zi, 4 aprilie, Protecția Animalelor Ilfov va steriliza gratuit, 150 de animale, câini și pisici. Evenimentul este numit maraton-manifest, în contextul în care pe 4 aprilie este Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân. Programările se pot face la numărul 0751.235.009.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati