Un studiu recent arată că exemplarele canine antrenate pentru bio-detecție pot depista după miros persoanele infectate cu COVID cu o precizie de aproape 100%, scrie antena3.ro.
Studiul pe câini, condus de London School of Hygiene and Tropical Medicine și realizat împreună cu Universitatea din Durhamn și cu organizația Medical Detection Dogs, a implicat utilizarea a 3.500 de mostre donate de populație și de responsabili ai Sistemului Național de Sănătate (NHS) din Marea Britanie.
Studiul a implicat antrenarea câinilor într-un interval de șase până la opt săptămâni, pentru a se familiariza cu „mirosul” COVID și a fi capabili să îl depisteze.
Șase exemplare canine au promovat în faza studiului în care nici cercetătorii, nici câinii nu au fost avertizați dacă mostrele sunt pozitive sau negative.
Rata sensibilității a fost stabilită la 94,3%, corespunzătoare unui risc scăzut de rezultate fals negative.
Rata de specificitate a fost de 92%, ceea ce corespunde, de asemenea, unui risc redus de rezultate fals pozitive.
Câinii au fost capabili să detecteze mirosul specific COVID-19 la persoane asimptomatice și au reușit să își mențină precizia detecției atât pentru încărcări virale mari, cât și pentru încărcări virale scăzute.
Se estimează că doi câini special antrenați pot mirosi – și estima dacă au sau nu COVID – 300 de persoane în 30 de minute.