Cal abandonat în Sectorul 3. Stăpânul riscă o amendă de până la 3.000 de lei – FOTO

Un cal abandonat pe un spaţiu verde din Sectorul 3 a fost preluat de poliţiştii locali ai Serviciului Poliţia Animalelor și transportat la un adăpost. Stăpânul riscă o amendă de până la 3.000 de lei.

Un cal a fost abandonat pe un spaţiu verde din Sectorul 3, iar poliţiştii locali ai Serviciului Poliţia Animalelor din cadrul D.G.P.LC.M.B. s-au îngrijit ca animalul să fie transportat în condiţii de siguranţă la Adăpostul pentru cai Tei – Toboc “Steaua Speranței”, potrivit unui anunț de presă.

271282260 5166903416654230 1614054932109858367 n
Foto: Facebook / Politia Locala Bucuresti – www.plmb.ro

De asemenea, agenții de poliție caută să identifice proprietarul animalului, care riscă o amendă de până la 3.000 de lei pentru abandon.

”Potrivit Legii 205/2004 privind protecţia animalelor, abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului este strict interzisă. Abandonul constă în lăsarea unui animal aflat în proprietatea și îngrijirea omului, pe domeniul public, fără hrana, adăpost si tratament medical.”, precizează Poliția Locală.

Fapta constituie contravenţie şi se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 3.000 de lei, mai spune sursa citată.

271263167 5166903883320850 3474064480103890534 n
Foto: Facebook / Politia Locala Bucuresti – www.plmb.ro
Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati