Căldura în București se scumpește. La cât ar putea ajunge factura din iarna aceasta pentru un apartament cu două camere

După scumpirile deja anunţate la gaze şi electricitate, urmează apa caldă şi căldura. În Bucureşti, preţul gigacaloriei va creşte de luna viitoare cu 20%. În prezent, Primăria Capitalei plătește cam două treimi din preţul gigacaloriei, iar o treime consumatorul, dar încă nu se știe dacă municipalitatea va păstra acest nivel al subvenției, scrie digi24.ro.

În prezent, preţul de producţie şi transport este de 490 de lei/gigacalorie, din care bucureştenii plătesc 164 de lei, iar restul sunt achitaţi de municipalitate sub formă de subvenție. Pentru 2021, subvenția plătită de municipalitate se ridică la peste 1 miliard lei.

Într-un interviu acordat la sfârșitul lunii septembrie, primarul general Nicușor Dan a declarat că prețul gigacaloriei ar putea crește cu circa 20% în această iarnă, în contextul majorării prețului la gaze, ceea ce ar înseamna aproape 600 lei pe gigacalorie.

Nu se știe încă dacă și cu cât va subvenționa Primăria Capitalei, așa că sunt de luat în calcul mai multe scenarii.

Astfel, potrivit calculelor Digi24, facturile ar putea fi mai mari cu 100 de lei pe lună pentru un apartament cu două camere.

La o creștere de 20%, dacă nu va fi subvenționat, prețul plătit de bucureșteni pe gigacalorie va crește cu aproape 100 lei, circa 80%, de la 164 lei la circa 264 lei.

De de altă parte, dacă se păstrează același procent de subvenție, înseamnă că bucureștenii ar plăti mai mult cu doar 37 de lei gigacaloria, adică aproximativ 200 de lei.

Dacă analizăm cazul unei persoane care locuiește într-un apartament cu două camere, aceasta are nevoie de 6,12 gigacalorii pentru a asigura o temperatură medie de 20 de grade în sezonul de iarnă. Asta înseamnă că ar putea plăti în această iarnă între 1.200 de lei și 1.600 de lei.

Majorarea subvenţiei ar însemna o gaură imensă în buget pentru Municipalitate, mai ales că Primăria are deja datorii de peste jumătate de miliard de lei către Elcen.

Cum se subvenționează gigacaloria în prezent:

gigacalorie = 490 de lei

• bucureștenii plătesc doar 164 de lei

• Primăria Capitalei plătește 2/3 = 326 de lei

București, creștere de circa 20% la gigacalorie

Scenariul 1:

Gigacalorie = 600 de lei

• Bucureștenii plătesc cu 80% mai mult = 264 de lei

• Primăria Capitalei nu plătește subvenție

Scenariul 2:

Gigacalorie = 600 de lei

• Bucureștenii plătesc 200 de lei

• Primăria Capitalei subvenție de 2/3 = 400 de lei

Cât ar putea plăti românii la iarnă?

Apartament 2 camere – 20 grade Celsius temperatură medie => 6,12 gigacalorii

  • Preț cu subvenție = 1.224 lei
  • Preț fără subvenție = 1.615 lei

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati