Calendarul alegerilor din 2024: Europarlamentarele şi localele vor fi simultan, pe 9 iunie

Liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, au anunţat, miercuri, că s-a ajuns la un consens pe tema comasării alegerilor, iar europarlamentarele şi localele vor avea loc pe data de 9 iunie.

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au anunțat calendarul alegerilor din 2024 și deciziile finale privind listele electorale comune.

Nicolae Ciucă a precizat că PNL şi PSD vor merge pe listă comună la europarlamentare şi pe listă proprie la cele locale.

Europarlamentarele şi localele vor avea loc în 9 iunie. 

  • Alegerile prezidențiale, în septembrie

În plus, s-a propus ca cele două tururi ale alegerilor prezidențiale să nu mai fie organizate în decembrie, ci mai devreme, în luna septembrie. ”Am hotărât, în cursul lunii septembrie, să avem alegerile prezidențiale. Primele date sunt 1 – 15 septembrie, 8 – 22 septembrie sau sfârșitul lunii, una dintre aceste trei variante va fi aleasă, consider că cea de mijloc, 8 – 22 septembrie, este cea mai potrivită, pentru că pe 15 începe anul școlar și să nu încurcăm elevii.”, a completat Marcel Ciolacu.

De asemenea, alegerile parlamentare vor avea loc pe data de 8 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati