După ninsorile puternice din ultimele zile, Primăria Sectorului 1 a intensificat măsurile pentru a restabili normalitatea pe arterele secundare ale sectorului.
Deși deszăpezirea rămâne precară pe majoritatea străzilor mici de circulație, utilajele operatorului de deszăpezire au început deja pluguirea și împrăștierea materialelor antiderapante, precum sare și clorură de calciu, pentru a asigura circulația în condiții de siguranță.
- Pentru că suntem pe deplin conștienți de importanța comunicării cu cetățenii, ținem deschise mai multe linii telefonice care, de astăzi, funcționează în regim de call-center. Numai de la începutul acestei zile, am primit 45 de reclamații despre deficiențele deszăpezirii pe străzile secundare.
Iată numerele de telefon la care puteți suna pentru a sesiza orice probleme legate de disconfortul creat în acest episod de vreme extremă:
• 021/9540 – Dispeceratul Poliției Locale Sector 1 (apelabil 24/7);
• 021/319.10.13 interior 151 – Serviciul Relații cu Cetățenii;
• 021/9460 – Operatorul de deszăpezire;
• 031/9440 – Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului.
Începând cu această noapte, temperaturile vor scădea până la -10 grade Celsius, crescând riscurile asociate frigului.
Țurțurii formați pe stâlpii de iluminat și acoperișuri reprezintă un pericol pentru trecători, motiv pentru care am transmis informări Companiei de Iluminat Public, asociațiilor de proprietari și agenților economici privind obligațiile pe care le au în această perioadă.
Totodată, frigul extrem afectează grav persoanele fără adăpost. Echipe mixte de asistenți sociali, polițiști locali și medici din cadrul Complexului Caraiman vor patrula, din această noapte, pentru a-i îndruma spre centrele de cazare ale DGASPC Sector 1.
Dacă sesizați prezența pe stradă a oamenilor fără adăpost, vă rugăm să ne anunțați la numărul 0734.454.543.