Camera Deputaţilor: Condamnaţii şi inculpaţii penal nu au voie să deţină arme

0
82

Deputaţii au adoptat, în plen, un proiect de lege conform căruia persoanele condamnate pentru diverse infracţiuni sau inculpate în cauze penale nu au dreptul să deţină arme.

Camera Deputaţilor este decizională în cazul acestui proiect de lege care modifică şi completează Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, votat cu  143 de voturi „pentru”, 101 ‘împotrivă’ şi 9 abţineri.

Potrivit proiectului, autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă, pentru infracţiuni privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, traficului de persoane, infracţiuni de furt, cămătărie, ameninţare, şantaj, braconaj, contrabandă, infracţiuni prevăzute de legea privind protecţia animalelor şi infracţiuni privind regimul armelor şi al muniţiilor; nu sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu violenţă, pentru infracţiuni privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, traficului de persoane,  infracţiuni de furt, cămătărie, braconaj, ameninţare, şantaj, contrabandă, infracţiuni prevăzute de legea privind protecţia animalelor şi infracţiuni privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Poliţia Română este autoritatea competentă care exercită controlul privind deţinerea, portul şi folosirea armelor, componentelor esenţiale şi muniţiilor, destinate uzului civil,  precum şi cu privire la operaţiunile efectuate cu acestea, în condiţiile prezentei legi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.