Camera Deputaţilor își deschide porțile cu ocazia Zilei Copilului. Intrarea este gratuită

Camera Deputaţilor îşi deschide porţile miercuri, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului. Între orele 10.00 – 17.00, instituţia va putea fi vizitată, în regim de gratuitate, de copii și însoțitorii acestora, accesul fiind permis pe la intrarea C1, nivel P, cu un flux de vizitare continuu (acces prin Bulevardul Națiunile Unite).

Cei interesaţi vor avea posibilitatea să vadă sălile în care se desfăşoară activitatea parlamentară, respectiv “I.I.C. Brătianu”, „Take Ionescu”, „Unirii”, „Al.I. Cuza”,  „I.G. Duca”, „Mihai Viteazul”, Cabinetul preşedintelui Camerei Deputaților, sala de plen și “C.A Rosetti”.

Ca și la edițiile anterioare, copiii vor putea participa la o serie de  momente distractive și educative, organizate împreună cu mai multe instituții partenere ale Camerei Deputaților: 

  • momente de teatru;
  • întâlniri cu personaje din lumea desenelor animate;
  • prezentarea fanfarei militare (ora 11.00, în foaierul sălii “Al. I. Cuza”, nivel P1);
  • spectacol de magie;
  • prezentarea unui elicopter SMURD;
  • explicarea Codului Rutier pentru copii;
  • organizarea unor laboratoare experimentale de conducere defensivă;
  • karturi electrice;
  • realizarea unui traseu dintr-un oraș în care va fi simulată, prin indicatoare și marcaje, circulația pe o stradă în scopul educării participanților cu privire la regulile de circulație pentru pietoni și pentru trotinetele electrice; 
  • prezentarea echipajelor jandarm-câine, precum și a cailor Jandarmeriei Române; 
  • expoziție de tradiții militare;
  • baschet;
  • badminton; 
  • partide de minifotbal;
  • tenis de masă.

Prima ediție a evenimentului “Porți deschise pentru copii” a avut loc în 2007. Acțiunea a devenit, deja, o tradiție prin care Camera Deputaților marchează Ziua Internațională a Copilului și oferă vizitatorilor ocazia de a cunoaște una dintre cele mai importante instituții ale statului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati