Cămin pentru vârstnici din Voluntari, închis de autorităţi, funcţionează în continuare. Poliţiştii fac verificări

Poliţiştii din Ilfov fac, miercuri, verificări la un cămin pentru vârstnici din Voluntari, după ce poliţiştii au fost informaţi că unitatea funcţiona în continuare, deşi fusese închisă, potrivit news.ro.

IPJ Ilfov a fost sesizat că un cămin din Voluntari, care fusese închis de autorităţi, funcţionează în continuare.

”La această oră, Poliţiştii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov, ai Serviciului de Ordine Publică Ilfov şi poliţişti din Voluntari desfăşoară activităţi din competenţă la căminul de bătrâni respectiv,  pentru  stabilirea situaţiei de fapt şi de drept în ceea ce priveşte legalitatea funcţionării”, a transmis IPJ Ilfov.

Surse judiciare au precizat că echipele de control sunt în prezent la faţa locului şi urmează să stabilerască dacă cele sesizate se confirmă şi dacă sunt vârstnici îngrijiţi în locaţia respectivă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati