Consiliul Județean Ilfov, în parteneriat cu Institutul de Pneumoftiziologie ,,Marius Nasta” și Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), va organiza săptămâna viitoare activități de depistare precoce (screening) a tuberculozei în cadrul grupurilor vulnerabile în județul Ilfov, astfel:
- Luni, 14 noiembrie 2022, în localitatea Dărăști din județul Ilfov, în parcarea de lângă Dispensar, lângă strada Mihai Eminescu, în intervalul orar 10:00-14:00;
- Marți, 15 noiembrie 2022, în localitatea Berceni din județul Ilfov, la cabinetele medicilor de familie, în parcarea de lângă Dispensar, Bulevardul 1 Mai, în intervalul orar 10:00-14:00;
Aceste activități se derulează în baza protocolului de cooperare semnat în luna august a anului 2021, prin care Consiliul Județean Ilfov, alături de partenerii săi, își propune realizarea unor acțiuni concrete pentru a facilita accesul cetățenilor din Ilfov la servicii de sănătate. Activitățile presupun deplasarea unei caravane, prin care ilfovenii vor beneficia de acces facil, gratuit, aproape de casă, la consultații medicale puse la dispoziție de un cabinet mobil, dotat cu aparatură de radiologie și diagnostic molecular rapid.
Inițiativa se adresează cu precădere persoanelor din grupuri vulnerabile, însă pot participa toți locuitorii județului Ilfov care au domiciliul în mediul rural, atât persoanele fără posibilități financiare, care doresc să acceseze servicii de sănătate specifice, cât și oricare alte persoane interesate de o evaluare medicală pulmonară preventivă.
Caravana de screening este dotată și cu un program de inteligență artificială care ajută la depistarea tuberculozei și altor 14 patologii pulmonare.
Serviciile medicale ale caravanei sunt asigurate de personal medical specializat, iar în contextul pandemiei de COVID-19, cu ajutorul testelor efectuate în mod gratuit, pot fi detectate inclusiv eventuale sechele post-COVID-19 și se poate face o recomandare pentru continuarea investigațiilor la un medic specialist.
Accesul către serviciile medicale va fi completat de activități de informare, educare și conștientizare, desfășurate inclusiv prin intermediul medicilor de familie, la nivelul județului Ilfov, iar persoanele diagnosticate vor beneficia de activități de sprijin în vederea facilitării participării la tratament (ex. consiliere psihologică, suport individual personalizat, subvenții și alte servicii adaptate și necesare).
Acest proiect se înscrie în direcțiile principale de acțiune ale Consiliului Județean Ilfov, stabilite prin ,,Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din județul Ilfov 2018-2023”, privind accesul eficient al cetățenilor la servicii de prevenție, de urgență, de îngrijire și asistență, de recuperare/reabilitare sau alte servicii specializate de bună calitate, cât mai aproape de domiciliu.
Toate aceste activități se derulează în cadrul proiectului POCU/4.9/225/117426 „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”, cofinanțat din Fondul Social Eurpean prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Pentru informații suplimentare se poate accesa pagina oficială a proiectului: https://screeningtb.ro/despre-screening/ sau se poate transmite un email la contact@screeningtb.ro.