”Campania de sigilare gratuită a molarului de șase ani” | În două luni au fost realizate 1.600 de sigilări gratuite pentru elevii din Capitală

Până în acest moment au fost realizate 1.600 de sigilări în cadrul campaniei se sigilare gratuită a molarului de șase ani pentru elevii din București, potrivit unei postări pe pagina de Facebook.

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, a lansat pe 9 octombrie 2019 ”Campania de sigilare gratuită a molarului de șase ani” pentru elevii din București. Aceasta se bucură din plin de aprecierea părinților care își duc copiii în număr tot mai mare la cabinetele stomatologice din cadrul școlilor pentru a beneficia, ÎN MOD GRATUIT, de această procedură. Până în acest moment s-au prezentat la cabinetele stomatologice din cadrul Rețelei de Medicină Școlară 600 de copii. În total au fost realizate 1.600 de sigilări.

Molarul de șase ani este un dinte definitiv special și are nevoie de o atenție sporită. Edward Angle, “părintele” ortodonției, a numit molarul de 6 ani “cheia ocluziei dentare”, primul molar definitiv fiind responsabil de întreaga ocluzie dentară (în termeni populari ”mușcătură”) a adultului în devenire.

Ce este sigilarea molarului?

Sigilarea este o metodă simplă, rapidă, non-invazivă și care ajută în proporție de 90% la reducerea riscului apariției cariei dentare, dacă este aplicată între 6 şi 8 ani. Această procedură durează 15 minute. Mai întâi, măseaua este periată cu o pastă profesională cu gust plăcut, apoi se aplică un material fluid, îmbogățit cu substanțe anticarie, care se fotopolimerizează ulterior. După sigilare, copilul poate să mănânce și să bea, fără restricții.

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, prin Rețeaua de Medicină Școlară, oferă asistență stomatologică completă și gratuită în cabinetele stomatologice din unitățile de învățământ din Municipiul București. În urma campaniilor de promovare a sănătății orale realizate în ultimii doi ani în școli și grădinițe, dar și a modernizărilor realizate, tot mai mulți părinți au încredere să-și ducă copiii la cabinetele stomatologice din unitățile de învățământ, pentru consultații sau tratamente.

De la începutul anului școlar, în cele 144 de cabinete stomatologice școlare administrate de Primăria Municipiului Bucureşti, prin ASSMB, s-au prezentat peste 17.000 de elevi și s-au aplicat peste 64.000 de tratamente.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati