ASPA București anunţă că în weekendul 27-28 ianuarie are loc o campanie de sterilizări și microcipări gratuite pentru câinii de rasă comună, demarată de clinica veterinară mobilă Hands&Paws.
„În weekendul 27-28 ianuarie clinica veterinară mobilă Hands&Paws va efectua sterilizări și microcipări GRATUITE pentru câinii de rasă comună lângă Centrul de Informare pentru Cetățeni al Primăriei Capitalei din Calea Ferentari nr. 72, sector 5”, transmite ASPA Bucuresti.
Cei interesați se pot programa de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-16:00, la numărul de telefon 0743.204.942.
- În campanie se asigură gratuit anestezia, operația de sterilizare, tratamentul post operator, microciparea și înregistrarea în RECS și carnetul de sănătate.
- Câinii nu trebuie să mănânce nimic cu 12 ore înainte de operația de sterilizare și trebuie să fie clinic sănătos pentru a putea fi sterilizat. Femelele se sterilizează începând cu vârsta de 6 luni, iar masculii de la vârsta de 8 luni.