„First Tech Challenge”, cea mai mare competiţie de robotică pentru liceeni din România, se desfăşoară în perioada 3-5 martie la Sala Polivalentă, Parcul Tineretului din Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă.
„First Tech Challenge” este organizat de asociaţia Naţie prin Educaţie din 2016 şi reprezintă cel mai important program dedicat tinerilor pasionaţi de ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică şi antreprenoriat, sub umbrela unui proiect de robotică, notează Agerpres.
La această ediţie, 80 de echipe de liceeni din toată ţara şi una din Muntenegru se vor întrece pentru titlul de campioni naţionali la robotică. Cele mai performante trei echipe câştigătoare ale etapei naţionale vor avea şansa să participe şi la Mondialele din Houston, SUA. România este campioana en-titre, în urma performanţei obţinute anul trecut, când echipa de elevi Delta din Arad a câştigat Campionatul Mondial.
În perioada 3-5 martie, cei interesaţi vor putea discuta cu robotişti, mentori-profesori, juraţi şi organizatori şi vor putea asista la meciurile organizate în formatul special de tip PowerPlay, fiind introduse în competiţie alianţe formate din mai multe echipe, dar şi două perioade de joc.
Misiunea proiectului de a inspira tinerii să inoveze pentru un viitor mai bun se reflectă în tema Energize a competiţiei. Prin roboţii dezvoltaţi de concurenţi, echipele reimaginează viitorul energiei sustenabile, găsind soluţii responsabile pentru provocările tehnologice pe care le întâlnesc.
Meciurile reprezintă doar o parte a evenimentului. Fiecare echipă îşi va prezenta conceptul proiectului şi procesul tehnic de dezvoltare a roboţilor în faţa juraţilor, oferind o perspectivă completă asupra experienţei.