Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, le recomandă românilor să mai aibă răbdare și să se gândească la riscurile pe care le-ar putea implica un concediu în perioada imediat următoare.
Secretarul de stat speră ca „într-o perioadă din vară” să „se poată face turism, dar acum este prea devreme să ne pronunțăm”, scrie Digi24.
„Am mai zis acest lucru pentru toți care își fac planuri. Trebuie să mai aștepte un pic să vadă cum merg lucrurile. Eu sper să ajungă si aibă și vacanță. Bineînțeles, îndemnul meu este să-și facă vacanțele în România pentru a sprijini industria hotelieră, industria turistică din România și pentru a evita să ajungă în zone în care să aibă probleme și din care să fie nevoie să îi repatriem. Cred că mai trebuie un pic să se gândească, să vadă cam ce se va întâmpla și unde vor putea să meargă. Eu sper măcar o perioadă din vară să se poată face un turism, cel puțin un turism cu măsuri compensatorii, dar să aibă loc. În acest moment încă este devreme să ne pronunțăm”, a declarat Raed Arafat.