Când ar putea începe evacuările forțate a spațiilor comerciale de la metrou

Este o situație tensionată la metroul din București. Evacuarea forțată a spațiilor comerciale este pe punctul de a începe, după ce Ministerul Transporturilor a cerut acest lucru.

Cu toate că ultimatumul pentru evacuare era data de 2 aprilie 2021, în cursul dimineții de sâmbătă, unele magazine încă funcționau.

Acest lucru se întâmplă pentru că este și weekend. Conflictul dintre sindicaliști și conducerea Metrorex este unul vechi. Oficial, a expirat termenul până la care spațiile comerciale trebuiau eliberate și predate către Metrorex, scrie antena3.ro.

Aceste spații comerciale sunt administrate de către sindicatul de la metrou, sindicat ce este condus de Ion Rădoi de mai bine de 30 de ani. Sindicatul câștiga în fiecare an un milion de euro, din închirierea acestor spații.

De data aceasta, sindicatul trebuie să îi convingă pe comercianți să eliberarea spațiile și să le predea către Metrorex.

Odată ce vor fi predate companiei, spațiile comerciale care nu îndeplinesc normele de evacuare în caz de urgență vor putea fi demolate.

Vineri la miezul nopții a expirat termenul limită pentru eliberarea spațiilor comerciale.

Metrorex anunță că de săptămâna viitoare vor începe evacuările, în cazul în care beneficiarii nu vor elibera spaţiile în timp util.

Chioșcurile şi magazinele de la metrou, închise din aprilie

Metrorex a notificat firma care administrează spațiile comerciale din stațiile de metrou că, în regim de urgență, să fie eliberate și predate către administratorul rețelei de transport subteran toate spațiile comerciale amplasate în incinta stațiilor de metrou. Termenul limită stabilit a fost data de 2 aprilie.

„Continuarea activității spațiilor comerciale amplasate în calea de evacuare din incinta metroului periclitează securitatea persoanelor în caz de urgență, precum și evacuarea rapidă și sigură a acestora.

Mai mult, acestea creează un mediu nefavorabil pentru publicul călător prin aglomerarea mărfurilor în afara spațiului comercial, supraaglomerarea cu mărfuri combustibile, băuturi alcoolice și comercializarea produselor de patiserie”, a anunțat Metrorex, la finalul lunii martie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati