Când începe vacanţa de iarnă a elevilor. Calendarul anului şcolar 2023-2024

Vacanţa de iarnă a elevilor nu se mai lasă mult aşteptată. Pentru toți copiii din învățământul preuniversitar, respectiv cei de la grădinițe, clasele primare, gimnaziu și liceu, vacanța de iarnă va începe pe 23 decembrie 2023 și se va termina pe 7 ianuarie 2024, aceasta fiind ultima zi.

Astfel, vacanţa de iarnă a elevilor va fi din 23 decembrie şi până pe 7 ianuarie 2024.

De pe 8 ianuarie 2024 va începe modulul 3 din calendarul anului școlar 2023-2024.

Modulul 3 va dura până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024.

Se stabilesc informațiile, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali, dar și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.

Potrivit informațiilor Ministerului Educației, săptămâna în care elevii din fiecare județ vor avea programată „vacanța de schi” este în perioada 12 februarie 2024 – 3 martie 2024, şi este stabilită de inspectoratele școlare județene/al municipiului București.

Structura anului școlar 2023-2024

Noul an școlar 2023-2024 va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri şi cinci vacanțe școlare.

Perioadele în care elevii vor merge la cursuri

Luni, 11 septembrie 2023 – vineri, 27 octombrie 2023

Luni, 6 noiembrie 2023 – vineri, 22 decembrie 2023

Luni, 8 ianuarie 2024 – vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.

Luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024.

Miercuri, 8 mai 2024- vineri, 21 iunie 2024;

Perioadele de vacanță ale elevilor în anul şcolar 2023-2024

Sâmbătă, 28 octombrie 2023 – duminică, 5 noiembrie 2023

Sâmbătă, 23 decembrie 2023 – duminică, 7 ianuarie 2024; o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;

Sâmbătă, 27 aprilie 2024- marți, 7 mai 2024;

Sâmbătă, 22 iunie 2024- duminică, 8 septembrie 2024.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati