Când se va încălzi apa de la litoralul Mării Negre

Posibilitatea de a face prima dată baie în apa de la litoralul Mării Negre la o temperatură mai confortabilă este spre sfârșitul lunii iunie, a anunțat climatologul Roxana Bojariu.

“E destul de dificil de răspuns. De ce? Pe lângă mersul sezonier, spre exemplu dacă în luna iunie deja dacă am fi mers cu anotimpurile normale am fi avut șanse, cu un bemol.

Chiar și în luna lui cuptor (iulie – n.red.), august putem nimeri la mare zile în care să fie foarte cald afară și apa foarte rece. E un fenomen caracteristic zonelor de coastă, datorită vântului de-a lungul coastei. Atunci când vântul bate spre sud, dinamica maselor de apă la coastă e în așa fel încât apa de la adâncimi mai mari, mai rece, este ventilată la suprafață, iar atunci sunt episoade cu apă foarte rece și nu poți să faci baie, deși e luna iulie sau august. Dar acestea sunt episoade de câteva zile”, a declarat climatologul Roxana Bojariu, scrie Digi24.

Aceasta spune că prima zi în care temperatura apei Mării Negre probabil va fi comfortabilă pentru a face baie va fi în a doua jumătate a lunii iunie.

„Venim pe o primăvară rece, ceea ce e foarte ieșit din comun, pentru că avem tendințe de creștere ale temperaturii și primăvara și vara cu semnal destul de puternic. Avem fluctuații naturale peste care se suprapune semnalul încălzirii globale, și atunci simțim efectul cumulat. Pe acest efect cumulat, cu fluctuații, poți să ai și episoade reci”, spune climatologul.

Aceasta spune că episoadele de caniculă ar putea apărea cel mai probabil în a doua parte a verii.

„Vor exista episoade de caniculă în timpul verii, dar probabilitatea cea mai mare este să fie în partea a doua a sezonului, august sau chiar septembrie putând avea astfel de evenimente meteorologice.”, a adăugat expertul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati