Candidat-surpriză pentru șefia USR-PLUS: Fac acest pas pentru că partidul nu e într-un punct bun!

A apărut și al treilea candidat pentru șefia partidului USR-PLUS. După Dacian Cioloș și Dan Barna, senatorul de Brașov Irinel Darău intră în competiție.

„Îmi anunț candidatura la președinția USR PLUS. Fac acest pas, deloc ușor pentru mine, fiindcă la nivel personal consider că USR PLUS nu este într-un punct deloc bun. După patru ani de când a fost creat acest partid, după o fuziune, după câteva luni la guvernare, suntem acum aproape la jumătatea scorului nostru maxim și foarte aproape de scorul de la care am pornit în 2016. Cred că e nevoie de un aer proaspăt”, spune senatorul Irineu Darău.

El spune că este „candidatul membrilor USR și PLUS”.

„De ce mi-e teamă pentru USR PLUS acum? Cred că există un risc foarte mare ca povestea PNȚCD să se repete și în 2024 să fim foarte jos. Cred cu tărie ca dacă-l mai avem pe Dan Barna președinte încă patru ani, președinte al USR PLUS și virtual candidat la prezidențiale, șansele noastre pentru 2024 sunt foarte puține. Nu există niciun argument pentru care Dan Barna să ne poată convinge că ne va duce pe culmile gloriei ”, adaugă Darău.

Întrebat dacă primarul Brașovului, Allen Coliban, îl va susține, Darău spune că îi va cere suținerea, dar îl lasă pe acesta să decidă: „Îi voi cere susținerea, dar îl las pe el să zică dacă mă susține sau nu”.

Pentru președinția USR PLUS și-au anunțat candidatura Dan Barna și Dacian Cioloș.

Congresul USR PLUS va avea loc pe 2 octombrie. Pentru conducerea partidului și-au anunțat candidatura până acum Dan Barna și Dacian Cioloș.

Președintele partidului va fi ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de toți membrii partidului, potrivit statutului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati