Processing

Donează prin Transfer Bancar în contul Asociației Global Inclusion

  • lei *

Caniculă și disconfort termic în Capitală și în opt județe din sudul țării, pe parcursul zilei de luni

Sud-estul Olteniei, sudul și estul Munteniei, precum și sud-vestul Dobrogei se vor afla, luni, sub atenționare Cod galben de caniculă, în aceste regiuni temperaturile maxime urmând să ajungă la 36 de grade.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul orar 12:00 – 24:00, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35…36 de grade.

Sunt marcate cu Cod galben județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Brăila și parțial Constanța dar și municipiul București.

Meteorologii notează că, până la mijlocul săptămânii, local va fi caniculă și disconfort termic ridicat în sudul și în sud-estul țării.

sursa: Agerpres.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati