Capacitatea de procesare este redusă la punctele de control de frontieră de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, până duminică, informează miercuri Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Astfel, porţile automate de control de frontieră (ABC – Automatic Border Control) de pe fluxul de plecări internaţionale au fost deja relocate pe fluxul de plecări non-Schengen.
Totodată, pe fluxul de sosiri internaţionale se derulează lucrări de relocare a unor ghişee de frontieră.
„Toate aceste lucrări se efectuează în contextul aderării României la spaţiul Schengen (cu frontierele aeriene şi maritime) la data de 31 martie 2024; de la această dată vor fi supuşi controlului de frontieră doar pasagerii care călătoresc spre/dinspre un aeroport dintr-o ţară aflată în afara spaţiului Schengen, adică mai puţin de 30% din totalul pasagerilor care tranzitează aeroportul Henri Coandă”, se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, CN Aeroporturi Bucureşti şi Poliţia de Frontieră depun toate eforturile pentru a minimiza disconfortul pasagerilor în cele patru zile rămase până la aderarea la spaţiul Schengen, zile în care toţi pasagerii care călătoresc în/din afara ţării trebuie să se prezinte la controlul de frontieră.