Capodopere ale artei românești vor fi expuse la Palatul Suțu sub genericul „De la anatomia artistică la opera finită”

Capodopere ale artei românești vor fi expuse la Palatul Suțu sub genericul „De la anatomia artistică la opera finită”. Expoziția anuală a Pinacotecii Muzeului Municipiului București se deschide miercuri, 9 decembrie 2020, la Palatul Suțu (Bd. I.C. Brătianu nr. 2).

Conceptul expozițional pornește de la definiția anatomiei artistice, știința care studiază din punct de vedere estetic relațiile dintre dimensiunile, reliefurile și proporțiile corpului uman, jocul mușchilor, diferite atitudini și mișcări, cu scopul teoretizării și înțelegerii frumuseții. Reprezentarea corpului uman și portretistica în arta plastică presupun ca artistul să aibă serioase noțiuni de anatomie, fiziologie, antropologie sau psihologie.

Expoziţia conține şi un spaţiu dedicat antropologiei fizice, în amintirea profesorului de anatomie Joseph Francisc Rainer (1874 – 1944). Sunt incluse, în premieră, lucrări ale studenților de la Arte (cursul de anatomie artistică) și jurnale științifice cu desene și acuarele ale studenților mediciniști prezenți la cursul de anatomie. Un alt detaliu al antropologiei artistice, legat și de istoria artei, este reprezentat de o selecție de piese de artă antică din colecția medicului George Severeanu.

Picturile, operele finite care se vor expune cu această ocazie, sunt realizate de mari maeștri ai artei românești: Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Mișu Popp, Constantin Lecca, G.D. Mirea, Daniel Rosenthal, Nicolae Enea, Mihail Dan, Anton Chladek, Theodor Pallady, Ion Theodorescu-Sion, Ștefan Dimitrescu, Corneliu Baba, Nina Arbore, Mina Byck Wepper, Frederic Storck, Cornel Medrea etc.

Expoziția „De la anatomia artistică la opera finită” – autori dr. Elena Olariu și dr. Adrian Majuru – va putea fi vizitată până pe data de 26 septembrie 2021.

Dorind să ofere publicului un excelent periplu artistic prin două secole, Muzeul Municipiului București a conceput expoziția din două părți: prima va fi deschisă în perioada decembrie 2020 – aprilie 2021 și va cuprinde lucrări ale artiștilor de la Anton Chladek la Theodor Pallady; cea de-a doua parte va fi deschisă în perioada mai 2021 – septembrie 2021 și va reuni lucrări de la Jean Alexandru Steriadi și până la Georgeta Năpăruș.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati