Carantina în comunele ilfovene Cornetu şi Dragomireşti-Vale, prelungită cu 7 zile

Măsura de carantină zonală se prelungeşte cu 7 zile pentru comunele ilfovene Cornetu şi Dragomireşti-Vale, începând din această seară ora 22:00.

Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Ilfov şi a avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat în şedinţă extraordinară:

– Hotărârea nr. 91 din 13.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Cornetu, cu satele aparţinătoare Cornetu şi Buda, judeţul Ilfov;

– Hotărârea nr. 92 din 13.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Dragomireşti-Vale, cu satele aparţinătoare Dragomireşti-Vale, Dragomireşti-Deal şi Zurbaua, judeţul Ilfov.

Propunerile au fost înaintate către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei în vederea emiterii ordinului Comandantului Acţiunii.

Luând în considerare cele de mai sus, şeful DSU, Secretar de Stat dr. Raed Arafat, a emis următoarele ordine:

– Ordinul Şefului DSU nr. 6983 din 13.04.2021 privind prelungirea carantinei zonale pentru comuna Cornetu, cu satele aparţinătoare Cornetu şi Buda, judeţul Ilfov, începând cu data de 13.04.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 7 zile;

– Ordinul Şefului DSU nr. 6982 din 13.04.2021 privind prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Dragomireşti-Vale, cu satele aparţinătoare Dragomireşti-Vale, Dragomireşti-Deal şi Zurbaua, judeţul Ilfov, începând cu data de 13.04.2021, ora 22:00, pentru o perioadă de 7 zile.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati