Cardurile contactless Metrorex pot fi reîncărcate de miercuri la Automatele de Vândut Cartele din staţiile de metrou

Metrorex anunţă că începând de miercuri, călătorii care deţin un card contactless îl pot reîncărca în doar câteva secunde la un automat de vândut cartele din reţeaua de metrou.

 

Serviciul este funcţional în toată reţeaua de metrou, mai puţin la automatele amplasate în staţiile de pe tronsoanele Gara de Nord 2 – Străuleşti şi Nicolae Grigorescu 2 – Anghel Saligny.

”Această nouă funcţionalitate va permite călătorilor să consulte şi/sau să reîncarce pe cardurile contactless Metrorex titlurile de călătorie care au fost încărcate anterior pe cardurile deţinute de călători, conform indicaţiilor din meniul automatelor de vândut cartele. La automatele de vândut cartele nu se pot reîncărca titluri de călătorie cu reducere”, precizează Metrorex.

Metrorex asigură această modalitate de reîncărcare a cardurilor contactless prin intermediul a 210 Automate de Vândut Cartele, amplasate pe Magistralele 1, 2, 3 şi 5.  Astfel, compania de transport  îmbunătăţeşte permanent paleta de servicii cu efect direct în creşterea gradului de satisfacţie al călătorilor.

Sursa: News.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati