Cardurile pentru alimente, încărcate cu o nouă tranşă de 250 lei

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a virat joi suma de 590.001.500 lei pentru alimentarea a 2.360.006 carduri sociale, aceasta fiind cea de-a VII-a tranşă a ajutorului pentru alimente şi mese calde acordat persoanelor vulnerabile, prin intermediul programului ”Sprijin pentru România”.

Conform listelor cu persoanele eligibile transmise de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, pentru alţi 106.950 noi beneficiari urmează a fi emise carduri ce vor fi alimentate ulterior livrării acestora către destinatarii finali, prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română.

  • „Mă bucur că în ultima zi la MIPE am reuşit să oferim un nou ajutor pentru 2,46 milioane de români. Programul Sprijin pentru România, prin intermediul căruia persoanele vulnerabile au primit sprijin pentru alimente şi mese calde, funcţionează deja de un an, timp în care pe carduri au fost virate şapte tranşe în valoare de 250 lei. Până la finalul acestui an vor mai fi acordate alte trei tranşe, conform mecanismului pe care l-am implementat, monitorizat şi îmbunătăţit pe parcursul ultimului an, cu sprijinul MMSS şi al Poştei Române. Faptul că această măsură şi altele similare – vouchere educaţionale, sprijin pentru mame, pachete alimentare pentru persoanele dezavantajate – sunt incluse în Programul Incluziune şi Demnitate Socială şi vor fi finanţate în perioada de programare 2021 – 2027 este în acord atât cu nevoile concrete pe care e au persoanele vulnerabile din România, cât şi cu principiile europene privind incluziunea socială care ghidează măsurile în domeniu aplicabile în statele membre”, a declarat Marcel Boloş.

Beneficiază de vouchere sociale pentru alimente şi mese calde:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023;
  • persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023;
  • familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023;
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023;
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
  • persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Sprijinul material acordat pe baza tichetului social pe suport electronic are o valoare nominală de 250 lei şi se acordă o dată la două luni. Sumele acordate pot fi utilizate în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări.

Prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021 – 2027, cel mai mare buget este alocat priorităţii prin care se vor finanţa–măsuri precum pachetele cu alimente de bază sau mese calde, sprijin pentru achiziţionarea de rechizite şi îmbrăcăminte pentru copiii din medii defavorizate, sprijin pentru cuplurile mamă – copil (980 milioane de euro).

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati