Cambridge Dictionary a dezvăluit cuvântul anului pentru 2025.
Daca ai avut vreodată senzația că tu cunoști o vedetă pe care o urmărești online, fără să o întâlnești în viața reală, există un termen oficial pentru asta: „parasocial”.
Altfel spus, conceptul de „parasocial” este definit ca o legătură pe care o simte cineva între sine și o persoană faimoasă, dar pe care nu o cunoaște de fapt, scrie BBC.
Psihologii au observat că apariția acestor relații parasociale unilaterale a redefinit conceptul de celebritate. De exemplu, când vedeta pop Taylor Swift și fotbalistul american Travis Kelce și-au anunțat logodna în acest an, mulți fani au simțit o legătură intensă cu ei, chiar dacă majoritatea nu îi cunoșteau, notează Jurnalul.ro.
Colin McIntosh, de la Cambridge Dictionary, a afirmat, potrivit The Independent, că „parasocialul surprinde spiritul anului 2025. Este un exemplu excelent al modului în care se schimbă limbajul. Ceea ce odată era un termen academic specializat a devenit mainstream. Milioane de oameni sunt implicați în relații parasociale; mulți alții sunt pur și simplu intrigați de ascensiunea acestora”.
Termenul „parasocial” nu este unul nou, ci datează din 1956, arată sursa citată.


