Autoritățile au venit vineri, în cadrul Ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență, cu o propunere în ceea ce privește restricțiile care ar urma să intre în vigoare începând de luni.
- CNSU a aprobat noile restricţii: interzicerea circulaţiei pe timpul nopţii, masca obligatorie peste tot, magazinele se vor închide la ora 21:00. Accesul la toate activităţile, permis doar celor vaccinaţi sau trecuţi prin boală.
Astfel, măsurile discutate în cadrul ședinței sunt următoarele.
– interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00-05:00, cu anumite excepții;
– interzicerea desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, în intervalul orar 21:00-05:00;
– activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor și la terase să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00;
– interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;
– interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive;
– accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile conform prezentei hotărâri, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;
– organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați;
– accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;
– vacanța școlară care începe luni ar putea fi prelungită și după termenul celor două săptămâni anunțate deja de autorități.
– instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
Președintele va anunța noile restricții în această seară. Cel mai probabil ele vor fi cuprinse într-un proiect legislativ, pentru că Guvernul are puteri limitate.
Proiectul ar urma sa fie votat in Parlament în procedură de urgență.