Primăria Municipiului Bucureşti, prin Casa Artelor „Dinu Lipatti”, invită publicul duminică, între orele 09:00 – 20:00 pe reţele de socializare Facebook şi Instagram, să-l omagieze pe unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea, legendarul dirijor Herbert von Karajan, născut la 5 aprilie 1908, la Salzburg.
Începând cu orele 09:00, din două în două ore, vor fi postări cu fotografii, scrisori şi mărturii despre activitatea artistică pe care a avut-o renumitul dirijor de-a lungul vieţii şi să audiaţi două concerte excepţionale pe care acesta le-a realizat împreună cu Dinu Lipatti.
Genialul pianist român Dinu Lipatti se numără printre marii muzicieni care au colaborat cu Herbert von Karajan, mărturie fiind înregistrările păstrate, Concertul în La Minor de Robert Schuman înregistrat în 1948 şi Concertul nr. 21 de Wolfgang Amadeus Mozart interpretat de marele nostru pianist în cadrul Festivalului de la Lucerne, din anul 1950, aceasta fiind şi ultima apariţie cu orchestra a lui Dinu Lipatti.
Herbert von Karajan a studiat pianul de la vârsta de 4 ani, fiind considerat un talent precoce. În 1928, la doar 20 de ani, debutează ca dirijor-şef al orchestrei din Ulm, Germania şi dirijează opera „Salome” de Richard Strauss la Opera din Salzburg. În 1935 dirijează la Opera Naţională din Bucureşti, iar trei ani mai târziu, datorită performanţei de la Opera din Berlin a operei „Tristan şi Isolda”, criticii vremii l-au considerat drept unul dintre cei mai mari dirijori de operă din Germania, alături de Furtwangler şi de Sabata. La apogeul carierei sale, înregistrările lui Karajan reprezentau 10% din piaţa de muzică clasică. Herbert von Karajan a rămas unul dintre cei mai bine vânduţi artişti de muzică clasică ai tuturor timpurilor, cu peste 200 de milioane de exemplare de discuri vândute în toată lumea. A trecut la cele veşnice în oraşul în care s-a născut, la data de 16 iulie 1989, lăsând în urma sa o moştenire muzicală memorabilă.
Conceptul evenimentului aparţine pianistei şi regizoarei Alice Barb, directorul fondator al Casei Artelor „Dinu Lipatti”.