Casa Artelor Dinu Lipatti sărbătoreşte „Ziua Europei – Muzica Europei Ediţia a IV-a Online”

Casa Artelor Dinu Lipatti sărbătoreşte „Ziua Europei – Muzica Europei Ediţia a IV-a Online”, transmiţând Selecţiuni din Înregistrările Casei Lipatti în interpretarea unor artişti importanţi din toate generaţiile, sâmbătă, 8 mai 2021, la orele 19:00, în Premieră Online pe pagina noastră de Facebook.

Casa Artelor Dinu Lipatti este Centrul Cultural al Capitalei dedicat Artelor clasice, iar evenimentul „Ziua Europei – Muzica Europei” este un minunat prilej pentru a ne reaminti că frumuseţea şi puterea Muzicii ne aduc împreună, celebrând valorile culturale care au stat la baza formării Uniunii Europene. Vă invităm, aşadar, să sărbătorim frumuseţea şi diversitatea muzicală europeană urmărind online Selecţiuni din Recitalurile Extraordinare care au fost organizate în aer liber, în Curtea Casei Lipatti.

Aşadar, sâmbătă, de la orele 19:00 vă invităm să urmăriţi pe pagina noastră de Facebook Recitalul Extraordinar cu Selecţiuni din Înregistrările de colecţie ale Casei Lipatti în interpretarea invitaţilor noştri: bursierii Fundaţiei Regale Margareta a României din programul „Tinere Talente” – pianistul Cătălin Răducanu, violonistul Mircea Dumitrescu, violoncelistul Corneliu Zirbo, pianistul Ionuţ Diaconu – soprana Irina Iordăchescu, baritonul Ionuţ Pascu şi pianista Verona Maier, Symphactory Orchestra sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare împreună cu soliştii Iulia Isaev – soprană şi Alin Stoica – tenor.

În program au fost incluse lucrări de George Enescu, Dinu Lipatti, Grigoraş Dinicu, Constantin Dimitrescu, Ciprian Porumbescu, Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Giuseppe Verdi, Charles Gounod, Giacomo Puccini, Georges Bizet, Leo Delibes, Eduardo di Capua, Ernesto De Curtis. Evenimentele au avut loc în anii 2018 şi 2020 în Curtea cu balansoare a Casei Lipatti, iar acum aveţi ocazia să revedeţi aceste Recitaluri în Premieră online pe pagina noastră de Facebook.

Fondată în anul 1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai I, de-a lungul celor 30 de ani de activitate, Fundaţia a dezvoltat numeroase proiecte în domeniul educaţiei, dezvoltării comunităţii, societăţii civile, sănătăţii şi culturii, proiecte ce şi-au adus contribuţia la reînnoirea spirituală şi socială a României. Programul „Tinere Talente” are ca obiectiv crearea de oportunităţi egale, prin sprijinirea şi promovarea tinerilor artişti talentaţi, care provin din familii cu venituri mici şi care nu îşi pot dezvolta talentul din cauza lipsurilor materiale şi financiare.

Soprana Irina Iordăchescu este Prim Solistă a Operei Naţionale Bucureşti. În 2001 a fost invitată la Scala din Milano, unde a susţinut două concerte vocal-simfonice sub bagheta dirijorului Riccardo Muti. A cântat, tot la Scala din Milano, unul dintre rolurile principale în opera contemporană „Teneke”, compusă de F.Vacchi. Au urmat roluri principale în producţii de operă şi concerte la Carnegie Hall, New York; P.I. Ceaikovski Hall şi Sankt Petersburg Philharmonic, Rusia; Mulhouse Philharmonic Hall, Franţa; Glyndebourne Opera Festival, Anglia.

Baritonul Ionuţ Pascu a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti în anul 2001. Şi-a început cariera artistică la Teatrul de Operă din Constanţa, şi, ulterior, la Opera Naţională Bucureşti. Din anul 2011 începe o intensă activitate artistică internaţională ca liber profesionist şi o strânsă colaborare cu Opera din Tel Aviv, cu Opera Royal de Wallonie, din Liege şi cu Teatro Giuseppe Verdi din Salerno.

Pianista Verona Maier este cadru didactic la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, fiind, în prezent, Profesor la Departamentul Instrumente cu claviatură şi Muzică de camera. În 2006 a obţinut Titlul de Doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Desfăşoară o bogată activitate artistică – recitaluri, concerte şi cursuri de măiestrie susţinute în ţară şi în străinătate. În 2004 a fost distinsă cu medalia „Meritul cultural” – clasa I de către Preşedinţia României.

Symphactory Orchestra, cunoscută iniţial sub denumirea de Silvestri Orchestra, a fost încă de la concertul inaugural sub atenta formare muzicală a maeştrilor Tiberiu Soare şi Gabriel Bebeşelea. De-a lungul timpului, a fost invitată să susţină concerte în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, Bucharest Music Film Festival, B-Fit in the Street. A realizat primul proiect privat de operă în concert la Sala Radio, în aprilie 2013 cu „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti.

Dirijorul Tiberiu Soare este absolventul a două dintre Facultăţile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cea de dirijat şi cea de interpretare muzicală – tubă. A fost dirijor al Orchestrei Operei Naţionale din Bucureşti (2007 – 2012) şi dirijor principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio (2012-2015). Tiberiu Soare a dirijat orchestre precum Royal Philarmonic, London Philarmonic, Orchestra Radio din Praga şi a colaborat cu soprana Angela Gheorghiu în cadrul unor concerte la Praga, Munchen, Paris, (Opera Royal de Versailles) Viena, (Konzerthaus). Din aprilie 2016, a revenit ca dirijor la Opera Naţională din Bucureşti.

Soprana Iulia Isaev este absolventă a Universităţii de Muzică din Bucureşti şi s-a perfecţionat sub îndrumarea sopranei Arta Florescu. A debutat internaţional la Viena, în 1992 şi a colaborat cu Opera de Stat din Viena, Opera Bavareză din Munchen, Opera Bastille din Paris, Opera Naţională Palais Garnier din Paris (alături de Angela Gheorghiu), Opera de Stat din Berlin, Semper Oper Dresda, Opera de Stat din Hamburg, Teatrul Naţional din Tokyo, Teatro di Opera di Roma, Zurich Opera House, Teatro la Fenice – Venezia, Teatro Roggio Torino, Teatro San Carlo – Lisabona, Hessiche Staatstheather Wiesbaden şi cu Metropolitan Opera – New York.

Tenorul Alin Stoica este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, secţia canto, sub îndrumarea maestrului Ionel Voineag, iar din 2016 este colaborator al Operei Naţionale Bucureşti. În 2014, a debutat cu Alfredo în „La Traviata” de Verdi la Opera Naţională Română Cluj, iar în 2015 cu rolul Ciprian Porumbescu în opera „Lăsaţi-mă să cânt”, de G. Dendrino. În 2016 a susţinut opt reprezentaţii cu Don Jose din „Carmen” de Bizet la Festivalul de Operă din Gut-Immling şi alte două cu Turiddu din „Cavaleria Rusticana” de Mascagni la Teatrul Pergolesi din Jesi. În 2017, a câştigat în Italia premiul Luciano Pavarotti, premiu ce i-a adus invitaţia de a cânta în cadrul galei Aniversale „Pavarotti” la Arena din Verona.

Conceptul evenimentului „Ziua Europei – Muzica Europei la Casa Artelor Dinu Lipatti, Ediţia a IV-a Online”, aparţine regizoarei Alice Barb, Directorul fondator al Casei Artelor Dinu Lipatti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati