Casa Madrigal din Aleea Dealul Mitropoliei îşi deschide porţile de Noaptea Muzeelor 2023

Publicul va putea vizita Casa Madrigal de pe Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, Bucureşti, sâmbătă, de Noaptea Muzeelor, în intervalul orar 18.00 – 24.00.

Casa Madrigal, vila Sacha Roman de pe Dealul Mitropoliei cu o istorie de aproape 100 de ani, găzduieşte de această dată expoziţii de artă plastică, recitaluri muzicale şi experienţa unică a panoramei „Bucureşti 360”.

Pe 13 mai, între orele 18.00 şi 24.00, accesul publicului va fi gratuit, organizat în două tururi de vizitare ce se vor desfăşura în paralel, în grupuri de maximum 10 persoane.

De Noaptea Muzeelor, publicul va putea descoperi arhitectura originală şi interioarele vilei unde îşi desfăşoară Corul Madrigal activitatea. Picturi originale inspirate de muzica ansamblului îmbogăţesc spaţiul Casei Madrigal, care va găzdui sâmbătă expoziţia personală a artistei Marinella Dumitrescu şi expoziţia de grup a artiştilor Corina Preda-Perianu, Laurenţiu Midvichi, Emanuel Chiriac şi Virgiliu Parghel, rezidenţi în cadrul proiectului Galeria Madrigal 60, derulat în parteneriat cu Centrul de Cultură Arcuş.

  • Panorama „Bucureşti 360” este o experienţă vizuală unică, care combină arta luminilor şi artele plastice cu peisajul urban bucureştean, deschisă publicului chiar în foişorul Casei Madrigal, doar la Noaptea Muzeelor.

Experienţa vizitatorilor va fi completată vizual de scenografia de lumini ce va îmbrăca clădirea de pe Dealul Mitropoliei şi, mai ales sonor, prin recitalurile corale susţinute LIVE de peste 300 de copii din corurile Programul Naţional Cantus Mundi.

Numită la origini Vila Sacha Roman, Casa Madrigal, actualul sediu al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi al Programului Naţional Cantus Mundi, a fost realizată după planurile celebrului arhitect Albert Popper. A fost construită în 1924 de către juristul şi publicistului român Sacha Silberman Roman (1885 – 1967), personalitate notabilă a Bucureştiului interbelic, care a deţinut pentru o perioadă şi funcţia de secretar al lui Nicolae Titulescu. Datorită caracteristicilor sale, imobilul se încadrează în categoria vilelor unicat ce caracterizează Bucureştiul de început de secol XX, cu o arhitectură originală ce îmbină cu eleganţă elemente bizantine, gotice, neo-româneşti dar şi inserţii inspirate din culele olteneşti.

Evenimentul organizat de Corul Madrigal se înscrie în programul Noaptea Muzeelor 2023 şi în programul aniversar care marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelenţă în muzică şi diplomaţie prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanţei artistice naţionale, dar şi al relevanţei culturale şi de imagine a României în lume.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati