Casa Naţională de Asigurări de Sănătate angajează IT-iști

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vrea sa constituie o echipă de specialişti de vârf în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, pentru o serie de proiecte informatice de anvergură prin care se va asigura digitalizarea completă a sistemului de asigurări sociale de sănătate: rearhitecturarea, redimensionarea şi standardizarea platformei informatice a asigurărilor de sănătate (PIAS), digitalizarea documentelor şi încrisurilor medicale utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate (certificatele de concediu medical, biletele de trimitere, scrisorile medicale etc.), reţeta electronică europeană în România, dosarul electronic de sănătate la nivel european.

În acest scop, instituţia a scos la concurs cinci posturi contractuale vacante de specialişti IT, cu un nivel de salarizare lunar echivalent cu cinci salarii medii pe economie (33.945 lei brut = cca. 20.000 lei net), contractul de muncă având durata determinată (minim 30 luni).

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până miercuri, 26 iulie 2023, inclusiv. Anunţul complet al concursului, cuprinzând condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii, calendarul concursului, bibliografia şi cerinţele posturilor, poate fi vizualizat pe site-ul institutiei, www.cnas.ro, în secţiunea ‘Informaţii publice’, sub-secţiunea
‘Posturi vacante’, sau urmand linkul direct: https://cnas.ro/wp-content/uploads/2023/07/Anunt-Selectie-specialisti-IT-31.07.2023.pdf

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati