Coşul minim de cumpărături este tot mai scump de la o lună la alta. La 1 noiembrie, având ca punct de pornire prețurile din luna precedentă, vedem că românii achită cu aproape 30 de lei mai mult decât în septembrie.
Cele mai mari scumpiri, potrivit unei recente monitorizări, au fost înregistrate la orez, făină şi legume.
INS confirmă: scumpiri la toate produsele alimentare de bază!
Coşul de cumpărături pe care îl umple un român la supermarket este compus din orez, brânză, ouă, ulei, carne de pui, făină, zahăr şi alte câteva produse, scrie Antena3 CNN.
Potrivit datelor oficiale publicate de INS, produsele alimentare se scumpesc de la o lună la alta.
- În septembrie, cele mai mari scumpiri au fost la cartofi 42,83%, ulei 46,98%, făină 33,25%, mălai 34,59 % şi zahăr 49,99%. Însă, atenție, sunt situaţii în care preţurile se schimbă chiar și de la o zi la alta, în funcţie de cerere, sezon sau termenul de valabilitate al mărfii, mai arată sursa citată!
Coșul minim de cumpărături a ajuns să coste în luna octombrie 174 de lei, cu 27 de lei mai mult față de luna septembrie, dacă ne raportăm la produsele care s-au scumpit cel mai mult.
De exemplu, un kilogram de ardei capia costă acum în jur de 12,99 lei, iar pentru un kilogram de făină plătim cu 1,10 lei mai mult decât ultima raportare. Pentru un kilogram de varză scoatem din buzunare cu 20 de bani mai mult, iar pentru un kilogram de ardei roșu, cu un leu pentru fiecare kilogram. În același timp, sunt și produse care s-au ieftinit. De exemplu, ciocănelele de pui sunt mai ieftine cu 1,80 lei.
Datele BNR arată că, în septembrie, rata inflației a fost de 15,9%. Următorul comunicat, cel din noiembrie, va prezenta inflația pe octombrie. Surse din piață susțin că trebuie să ne așteptăm la o inflație la fel de ridicată, asta și fiindcă scumpirile sunt foarte mari.
Perspectiva este ca prețurile din piață să rămână la un nivel la fel de ridicat, conchide Antena 3 în materialul referitor la coșul minim de cumpărături.