În anul 2019, cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au fost de aproximativ 16 miliarde lei reprezentând aproximativ 1,5% din PIB, precizează Institutul Național de Statistică citat de ecopolitic.ro
Conform aceleași surse, la nivel naţional, cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului au fost înregistrate pe domeniul gestionarea deşeurilor la producătorii specializaţi, acestea reprezentând 73,1% din totalul cheltuielilor pe domeniul gestionarea deşeurilor.
- Cele mai mari cheltuieli au fost înregistrate la gestionarea deşeurilor
La nivel naţional, cele mai mari investiţii pentru protecţia mediului au fost înregistrate pe domeniul gestionării apelor rezidualela administraţia publică, acestea reprezentând 83,7% din totalul investiţiilor pe domeniul gestionării apelor reziduale, a mai precizat sursa citată.
Conform INS, la nivel naţional ponderea investiţiilor administraţiei publice a reprezentat 54,6% în totalul investiţiilor pentru protecţia mediului, urmate de cele ale investiţiilor producătorilor nespecializaţi (32,9%) şi de investiţiile producătorilor specializaţi (12,5%).
Dintre cheltuielile pentru protecţia mediului ale producătorilor nespecializaţi, în domeniul „producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă” s-au înregistrat 29,9%, în timp ce în sectorul „industria prelucrătoare” s-au realizat 24,5%, iar sectorul „industria extractivă” a cheltuit 19,3%.
Pe domenii de mediu, cele mai mari cheltuieli au fost înregistrate la gestionarea deşeurilor, 42% din totalul cheltuielilor pentru protecţia mediului la nivel naţional, urmate de cheltuielile pentru protecţia aerului şi a climatului (19,8%) şi de cheltuielile pentru gestionarea apelor reziduale (19,7%), s-a mai precizat în comunicatul INS.