Un turist român aflat în vacanță în insula Thassos a postat pe grupul Forum Grecia o fotografie cu prețurile carburanților, antena3.ro.
Astfel, motorina costă 1.959 euro / litru = 9.65 lei, aceasta fiind cu aproximativ 1 leu mai mult decât în România. Ceea ce însemnă că pentru un plin de motorină (ținând cont că un rezervor are în jur de 50 de litri) te poate ajunge la aproape 100 de euro. Benzina costă 2.215 euro / litru = 10.91 lei.
Capcana întinsă turiștilor de unii hotelieri din Grecia. O familie cu doi copii, situație disperată
Sezonul estival încă nu s-a terminat, astfel că încă sunt turiști care își doresc să profite de vremea bună și să își petreacă vacanța pe plajele din Grecia, nu doar pentru nisipul fin și valurile blânde, ci și pentru preparatele grecești.
În unele cazuri, însă, planurile de acasă nu se potrivesc cu cele de pe tărâmurile elene. Și asta pentru că printre hotelierii și proprietarii de pensiuni din Grecia există uneori și oameni fără scrupule.
De o experiență total neplăcută a avut parte o familie cu doi copii care a fost înştiinţată de anularea rezervării abia când pornise deja la drum. Turista a povestit întreaga pățanie pe grupul de Facebook Forum Thassos.
„Suntem pe drum spre Thassos şi tocmai ne-au trimis mesaj de la cazare că rezervarea noastră a fost anulată. Nu pot sa cred, sunasem la ei, alaltăieri, rezervare pe Booking. Căutăm cazare doi adulţi şi doi copii. Nu am găsit nimic. Ne întoarcem acasă. Bătaie de joc. Endless blue apartments, ei sunt vinovaţi”, a relatat femeia.
Cei care i-au aflat experiența au venit cu sugestii de cazare şi cu sfaturi. Mai ales că unii dintre internauți au povestit că au avut parte de probleme asemănătoare din cauza neseriozităţii grecilor.
„Noi am păţit aşa cu o rezervare prin Booking, în Sibiu. Am luat legătură cu cei de la Booking şi i-am anunţat că rezervarea a fost anulată de către proprietar şi am avut posibilitatea să alegem orice altă cazare, la acelaşi preţ (diferenţa de preţ a fost suportată de către Booking, probabil a fost recuperată ulterior de la primul proprietar)”, a scris cineva.
„Incredibil…Faceţi reclamaţie la Booking să îi sancţioneze şi review negativ pe Google direct la proprietate. Succes cu găsirea cazării!”, a mai spus cineva.
„Doamnă, găsiţi cazare pe insulă. De fiecare dată când am fost, în plin sezon sau uşor mai pe final, am văzut anunţuri cu free rooms. Mă rog, eu nu m-aş întoarce, aş căuta cazare la faţa locului. Apoi, nu anulaţi pe Booking, faceţi reclamaţie pe platforma şi poate va dau ei alternative. Măcar atât!”, a fost un alt sfat.
Turista a venit apoi cu un update al situației și a spus că e posibil să se ntoarcă acasă din cauza problemei. „Stăm la vamă să vedem dacă găsim ceva. Nu avem curaj sa trecem dacă nu avem ceva sigur”, a scris ea.