Cât câștigă ÎPS Teodosie? Venituri de peste 1 milion de euro și 17 conturi bancare

Petrescu Teodosie a avut venituri totale de 4,55 milioane lei de la Arhiepiscopia Tomisului, Universitatea Ovidius și Academia Oamenilor de Știință din România. Prelatul are 17 conturi bancare deschise pe numele său și are proprietăți imobiliare în Prahova și Suceava, potrivit newsweek.ro.

DNA a anunțat acum 2 zile că a declanșat urmărirea penală împotriva lui Petrescu (Teodosie) Macedon pentru cumpărare de influență. Alături de acesta mai este anchetat și un consilier la Arhiepiscopia Tomisului pentru complicitate la cumpărare de influență.

Conform procurorilor DNA, Teodosie “ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte”.

Venituri de peste 1 milion de Euro

Conform unor documente financiare consultate de Newsweek România, Petrescu Teodosie a raportat către Fisc venituri totale de 4.551.252 lei în perioada ianuarie 2011- octombrie 2023.

Peste 60% din aceste venituri au venit de la Arhiepiscopia Tomisului, de unde a încasat venituri salariale de 2.367.212 lei.

Veniturile salariale ale lui Teodosie au crescut de trei ori din 2011 până în prezent: au sărit de la  8.789 lei în 2011, la 17.509 în 2017 și să culmineze cu 25.116 lei în prezent.

Din ianuarie 2019 până în prezent, această instituție, aflată în subordinea Bisericii Ortodoxe Române (BOR), i-a plătit lui Teodosie un salariu lunar fix de 25.116 lei (puțin peste 5000 de Euro).

Tot anul 2018 a fost plătit cu 22.943 lei.

Din ianuarie 2011 timp de 60 de luni, Teodosie a încasat de la Arhiepiscopia Tomisului un salariu de 8.789 lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati