Cât câștigă pe zi un livrator de mâncare, în București

Cu bicicleta, scuterul sau mașina – așa ajunge la ușă mâncarea comandată de la restaurante de cei care preferă să se bucure acasă de o masă caldă.

În București, începând cu mijlocul săptămânii, cererile se înmulțesc, potrivit datelor unei companii de livrări.

Mai mult de muncă este după ora 18:00, arată aceeași statistică. 25 la sută dintre comenzile din ultimul an au fost înregistrate în intervalul 6-8 seara.

Este replica pe care cei care livrează mâncare o pot spune de zeci de ori pe zi – de la primele ore, până târziu în noapte. În București, unele restaurante preiau comenzi până spre patru dimineața. Dar efortul este răsplătit, mai ales dacă sunt mulțumiți clienții și darnici.

Livrator: „Dacă ieși și te ții faci între 10-20 și ajungi la o medie de 2,3 milioane pe zi”.

Munca devine mai solicitantă spre mijlocul săptămânii, după cum povestesc angajații din domeniu.

Reporter: Care sunt zilele cele mai aglomerate din săptămână?

Livrator: „Începând de joi, vineri, sâmbătă, duminică”.

Reporter: Și intervalul orar?

Livrator: „Depinde și cum ieși, eu de exemplu ies de la 12 și până seara la 12-1”.

Când vine vorba de mijlocul de transport, livratorii au mai multe variante. Fie că aleg mașina, scuterul sau bicicleta, cu rucsacul în spate, mâncarea va ajunge în siguranță la destinatar.

Indiferent de cum aleg să se deplaseze, există și neplăceri.

Livrator: „Nu este dificilă vremea, dificil este traficul. Cam ăsta ar fi singurul impediment, traficul și nerespectarea regulilor de circulație de către mașini”.

Livrator: „De multe ori necesită să stai mult în stradă, că ninge, că plouă, că bate vântul”.

În timp ce unii duc mâncare la ușile românilor de ani de zile și este singurul lor loc de muncă, alții reușesc astfel să își rotunjească veniturile.

Livrator: „Lucrez asta full-time și fac asta de aproximativ 10-15 ani”.

Livrator: „Nu este singurul job, mai am încă un job, acesta este jobul cu numărul doi”.

În Capitală, sunt tot mai mulți străini care preiau comenzi. Cu banii câștigați la noi reușesc să își intrețină familiile lăsate acasă.

Livrator străin: „Dificil este că vremea este foarte rece, în ultima lună, în ianuarie, temperaturi scăzute și câteva probleme cu bicicleta”.

Livrator străin„Astăzi nu este bine, deoarece este duminică și oamenii vin la mall. Traficul este foarte rău, dar acest job este bun”.

Pentru restaurantele de la care se poate comanda online, beneficiile nu sunt de neglijat.

Claudia Porojan, senior PR&CSR Manager: „Valoarea bonului mediu la livrare este mai mare față de cea din restaurant pentru că este vorba de mai multe persoane care comandă”.

Potrivit unei companii de livrări, în București, la mare căutare sunt hamburgerii, shaorma și pizza.

sursa: stirileprotv.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati