Cât costă abonamentul lunar pentru transportul cu STB, metrou şi cu trenul Gara de Nord – Otopeni

0
174

Abonamentul pentru transportul cu STB, metrou şi cu trenul Gara de Nord – Otopeni va costa 210 lei pe lună, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, potrivit Agerpres.

Potrivit unui proiect proiect de hotărâre aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, navetiştii vor plăti pentru un abonament care integrează linia de tren Gara de Nord – Otopeni cu metroul şi cu transportul public de suprafaţă 210 lei pe lună, 1.100 de lei pentru şase luni şi 2.000 de lei pentru 12 luni.

Proiectul aprobat în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti prevede acordarea unui mandat special Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov în vederea stabilirii, ajustării sau modificării preţurilor şi tarifelor.

Abonamentul suprafaţă-metrou-feroviar va avea următoarele preţuri:

– 20 de lei pentru 24 de ore;
– 40 de lei pentru 72 de ore;
– 210 lei pentru o lună;
– 1.100 de lei pentru şase luni;
– 2.000 de lei pentru 12 luni.

Abonamentele suprafaţă-feroviar sau metrou-feroviar vor avea umătoarele preţuri:

– 140 de lei pentru o lună;
– 800 de lei pentru şase luni;
– 1.400 de lei pentru 12 luni.

Abonamentele suprafaţă-metrou, valabile şi până în prezent, au următoarele tarife:
– 140 de lei pentru o lună;
– 700 de lei pentru şase luni;
– 1.200 de lei pentru 12 luni.

Titlurile de călătorie metropolitane integrate cu valabilitate de 24 de ore şi 72 de ore vor permite oricâte transbordări pe orice vehicul de transport de suprafaţă, metrou şi feroviar, pe ruta Gara de Nord-Aeroportul Henri Coandă, în regiunea Bucureşti-Ilfov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.