Cătălin Drulă continuă războiul cu Metrorex. Ministrul Transporturilor a declarat că instituţia nu şi-a plătit încă dările la stat, având datorii în valoare de 213 milioane de lei. Mai mult, Drulă susţine că există informaţii potrvit cărora sunt persoane angajate doar pe hârtie.
După ce Ion Rădoi a declarat că preţul metroului ar putea fi majorat până la 50 de lei pentru ca Metrorex să devină rentabilă, ministrul Transporturilor a declarat că nu creşterea tarifului rezolvă dezechilibrul companiei, precizând că instituţia are datorii către stat în valoare de 213 milioane de lei.
Cătălin Drulă continuă războiul cu Metrorex
„Nu creșterea de tarife rezolvă dezechilibrul acestei companii, și vă dau câteva cifre. Ei încasează 50 de milioane din subvenție lunar, din bugetul național, 11 milioane din încasări de bilete și au cheltuieli de 100. Înseamnă că lipsesc în fiecare lună 39 de milioane, care sunt pierderi. De altfel un lucru care este puțin știut este că anul trecut Metrorex, între martie și decembrie, nu și-a plătit dările la stat. S-au strâns 213 milioane de lei, deci nu au plătit contribuțiile obligatorii, pensii, sănătate, șomaj, cinci milioane sunt penalități și în aceste condiții li s-au mărit salariile.
Avem și informații că există personal angajat doar pe hârtie, oameni care nu au trecut pe acolo niciodată sau aproape niciodată. Sunt controale, verificări pentru a-i identifica pe acești indivizi”, a declarat ministrul Transporturilor la RRA.