Comisia de Transporturi din Camera Deputaților a votat relaxarea mai multor sancțiuni din noul Cod Rutier, asta după ce Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care s-au înăsprit pedepsele pentru șoferii vitezomani și agresivi.
Astfel, deputații de la PSD, PNL și UDMR au votat pentru eliminarea articolului care definea comportamentul agresiv la volan, iar conducătorul auto era sancționat cu suspendarea permisului pentru 30 de zile, potrivit Digi24.
Totodată, șoferii vitezomani prinși pe radar că circulă cu peste 70 de km/h peste limita maximă de viteză primesc dovadă cu drept de circulație, după ce li se suspendă permisul. În prezent, dovada este fără drept de a se urca la volan.
În acest sens, președintele Comisiei de Transporturi, deputatul USR Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, critică votul deputaților și spune că au măcelărit legea.
”Coaliția șmecheriei la volan. Ieri, în Comisia de Transporturi pe care o conduc, a fost show PSD-PNL-UDMR pe tema modificărilor la Codul Rutier făcute de Guvernul Ciucă recent.
Legea au măcelărit-o. Au băgat înapoi toate portițele și șmecheriile de scăpat “cu carnetul” pentru toți cei care încalcă grav regulile de circulație. În țara cu cei mai mulți morți din accidente rutiere din UE. În țara unde șmecherii cu legitimație, girofar și “bolizi” vor impunitate”, a scris Drulă, pe Facebook.
”M-aș aștepta ca Bode să fie demis de urgență”
El a subliniat că l-a chemat la comisie pe ministrul de Interne, Lucian Bode, pentru a da explicații.
”Lucian Bode, care trebuia să fie prezent în calitate de ministru sau să delege un secretar de stat, a lipsit. O doamnă comisar-șef a încercat fără succes să țină piept șmecheriei, explicând de ce e nevoie de închiderea portițelor.
A fost show. Pesediștii cot la cot cu peneliștii au făcut praf ministerul lui Bode de parcă nu ei ar fi împreună la guvernare. La ce cuvinte s-au spus de către deputații majorității, m-aș aștepta ca Bode să fie demis de urgență.
L-am chemat la comisie pe ministrul Bode pentru a da explicații asupra activității sale în fața colegilor săi de guvernare. Și să înțelegem dacă coaliția asta vrea reguli de circulație europene sau șmecherie post-sovietică pe drumuri”, a precizat Drulă.