Cătălin Drulă poartă discuții cu Forţa Dreptei şi PMP pentru o listă comună la europarlamentare: „Este mişcarea reformistă, în 2024, care se opune pesedismului”

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat marţi că discuţiile cu Forţa Dreptei şi PMP merg în direcţia unei liste comune pentru alegerile europarlamentare. El a explicat că ar fi complet lipsit de sens ca aceste formațiuni să încerce să aibă un proiect comun, dar să contracandideze, potrivit digi24.ro.

„Evident că discuţiile sunt către această direcţie. Ar fi complet lipsit de sens orice altfel de răspuns, în care noi să încercăm să facem o construcţie comună, dar să ne contracandidăm. Avem aceste discuţii avansate. Vrem să mergem într-o zonă de proiect comun. O soluţie care nu este despre USR sau despre Forţa Dreptei sau despre Partidul Mişcarea Populară, ci despre ceva mai mult de atât. Este mişcarea reformistă, în 2024, care se opune pesedismului. Este o invitaţie deschisă, inclusiv pentru oameni care nu sunt acum în politică, pentru mediul de afaceri, pentru zona de intelectuali, societate civilă”, a spus Drulă, pentru B1Tv.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati