Câte companii şi-au suspendat activitatea în Capitală în perioada ianuarie-mai 2021

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a fost, în primele cinci luni din 2021, de 5.249, în creştere cu 25,28% comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în perioada ianuarie-mai 2021 au fost din Bucureşti, respectiv 563 (în creştere cu 38,67% faţă de perioada similară din 2020), Capitala fiind urmată de judeţele Cluj, cu 272 firme suspendate (în scădere cu 1,81%%), Bihor – 232 firme (+13,73%) şi Prahova – 212 (+52,52%), scrie Agerpres.

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 34 (în creştere cu 161,54% faţă de ianuarie-mai 2020), Alba – 38 (-59,14%) şi Tulcea – 40 (minus 6,98%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.425 (+25,77%), alte activităţi de servicii – 586 suspendări (+31,69%) şi în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 412 suspendări (+15,7%).

În mai 2021 au fost consemnate 1.003 suspendări de firme, cele mai multe în Bucureşti (93) şi în judeţele Cluj (61), Bihor (45) şi Prahova (44).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati