Antena 3 CNN arată câte laboratoare pentru testarea antidrog avem în România dar şi care este timpul de aşteptare.
Judeţe precum Bihor stau cel mai bine la acest capitol. Acolo există un serviciu de permanenţă, care poate emite rezultatele, la cererea poliţiştilor, în aproximativ patru ore. Sunt rezultate calitative, însă, care arată doar prezenţa drogurilor în organism. Urmează ca în viitor să fie cumpărată şi aparatură pentru teste cantitative care arată în ce cantitate.
Situaţie oarecum bună este şi în Timiş. Acolo se lucrează doar în timpul programului de la 8:00 la 16:00. Dacă sunteţi oprit de poliţie DUPĂ, testul nu poate fi făcut. Rezultatele se emit între 4 şi 6 ore, în funcţie de proba cerută, adică pentru cocaină, canabis, amfetamine, LSD şi altele.
Prețul porneşte de la 120 de lei şi poate ajunge la 600 de lei, în funcție de reactivii folosiți. Testările la cerere sunt de cele mai multe ori redirecționate spre clinicile private, pentru ca SML Timiș este îngropat deja în alte solicitari.
În Argeş, pe de altă parte, rezultatele antidrog se transmit solicitantului ţinând cont de posibilităţile tehnice ale laboratorului şi de complexitatea solicitării. Pot costa între câteva sute sau cel mult 2.000 de lei. Şi aici testele se fac doar din probe de sânge sau urină.
Problemele încep să apară pe măsură ce mergem în alte judeţe. Să ne uităm, de exemplu, la Brăila şi Galaţi. Aici NU există laboratoare acreditate pentru testarea antidrog, ci doar pentru determinarea alcoolemiei.
Se fac recoltări la Medicină Legală sau Spitalul de Urgenţă, iar apoi probele sunt trimise București, Iași sau Focşani. Asta după ce se dau telefoane ca să vadă ce laborator e mai liber. Nimeni nu poate spune, însă, când vor veni rezultatele.
Dacă sunteţi din Vaslui, Dolj, Olt, Gorj, Prahova sau Mehedinţi veţi avea şi mai mult ghinion. Aici nu există laboratoare care să facă testări antidrog, probele fiind trimise tot la Bucureşti sau Târgu Mureş ori Timişoara. Din acest motiv, poate dura între o lună şi un an să primiţi rezultatele.
Şi aţi observat deja un tipar: Institutul Naţional de Medicină Legală este sufocat de aceste solicitări de teste din toate zonele ţării. De aceea, în unele cazuri, refuză şi redirecţionează cererile.
În final, vorbim şi despre Arad. Aici doar cei cu bani primesc rezultatul foarte repede. Costul este de 3.700 de lei! Aţi auzit bine! Însă, testarea se face la un laborator privat acreditat. Dacă vă doriţi să fiţi testat în laboratorul statului, aici preţul e de trei ori mai mic, însă trebuie să aşteptaţi între 6 şi 8 luni pentru a primi rezultatul.