Românii s-au obișnuit deja să își facă credite la bănci atunci când vor să își cumpere o locuință. Dacă ar vrea să facă acest lucru fără să fie datori la bănci, ar trebui să economisească ani buni. Iar situația este diferită în orașele din România, scrie Digi24.
Clujenii trebuie să facă cel mai puternic efort dacă vor să își cumpere o locuință de 60 de metri pătrați fără a lua credit de la bancă. Mai exact, au nevoie de 139 de luni de muncă la salariul mediu din Cluj, adică peste 11 ani.
Desigur, în ipoteza absurdă că ar putea economisi întregul salariu lunar.
Venitul mediu net în Cluj este al doilea cel mai ridicat din țară, după București, de 3.763 de lei, dar și prețurile locuințelor sunt pe măsură. Un metru pătrat variază între 1.930 de euro și 2.200 de euro.
După clujeni, pe locul al doilea ca intensitate a efortului pentru cumpărarea unui apartament se află Constanța.
Aici salariile sunt cu puțin peste 3.000 de lei. Constănțenii au de muncit 119 luni, adică aproape 10 ani pentru a lua 60 de metri pătrați. Desigur, asta doar dacă pun deoparte tot venitul lunar încasat. Prețul pentru un metru pătrat util variază între 1.270 de euro și 1.440 euro.
Capitala nu intră în topul celor mai scumpe orașe, calculat ca luni de muncă necesare pentru a cumpăra o locuință. Mai exact, un bucureștean ar avea nevoie de aproape 98 de luni de muncă pentru o locuință de 60 de metri pătrați. Adică aproximativ opt ani.
Giurgiu, Reșița și Alexandria sunt orașele cele mai „abordabile”, fiind necesari circa cinci ani de muncă.